De ce este obligatorie asigurarea RCA, chiar daca vehiculul nu este utilizat?
Asigurarea RCA este obligatorie prin efectul legii, insa estimarile arata ca in Romania exista intre 1,5 si 2 milioane de vehicule fara asigurare. Numarul acestora pare sa coincida cu cel al vehiculelor care nu mai au o verificare tehnica valabila, deci, nu mai pot fi utilizate pe drumurile publice.
Este simplu de inteles ca riscurile pe care le poarta un vehicul fara asigurare, daca este utilizat in trafic, sunt enorme, dar ce totusi, trebuie ele asigurate, chiar daca nu sunt utilizate?
Ei bine, Curtea de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) a decis ca orice vehicul inmatriculat pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene trebuie sa aiba RCA pana in momentul in care este radiat.
Ratiunile CJUE sunt urmatoarele:
In primul rand, Curtea retine ca incheierea unui contract de asigurare pentru raspunderea civila in ceea ce priveste utilizarea unui autovehicul este, in principiu, obligatorie pentru un vehicul inmatriculat intr-un Stat membru UE. Asta chiar daca vehiculul se afla parcat pe un teren privat si urmeaza sa fie distrus in conformitate cu alegerea proprietarului sau, chiar si in cazul in care vehiculul respectiv nu este, la un moment dat, capabil sa fie condus din cauze ce tin de starea sa tehnica.
In aceasta privinta, Curtea subliniaza ca notiunea de „vehicul” este obiectiva si independenta de faptul ca vehiculul este sau poate fi utilizat sau a intentiei proprietarului sau a unei alte persoane sa-l foloseasca efectiv.
Starea tehnica a unui vehicul poate varia in timp si daca acesta poate fi reparat si adus la o stare care il face capabil sa fie utilizat depinde de factori subiectivi, cum ar fi intentia proprietarului sau detinatorului sau sa efectueze sau sa dispuna efectuarea reparatiilor necesare si de disponibilitatea bugetului necesar in acest scop. In consecinta, daca simplul fapt ca un vehicul nu este, la un dat timp, capabil de a fi condus ar fi suficient pentru a-l priva de statutul sau de vehicul si pentru a-l scuti de obligatia de asigurare s-ar retrage natura obiectiva a notiunii de „vehicul”.
In plus, obligatia de asigurare nu este legata de utilizarea vehiculului ca mijloc de transport la un moment dat sau de intrebarea daca vehiculul in cauza a provocat sau nu vreo paguba cuiva. In consecinta, un vehicul inmatriculat nu poate fi scutit de obligatia de asigurare prin simplul fapt ca nu este, la un moment dat, capabil sa fie condus din cauza starii sale tehnice si, prin urmare, nu este capabil sa provoace pagube sau vatamari, chiar daca aceasta este realitatea de la momentul in care se transfera dreptul de proprietate asupra vehiculului. In mod similar, intentia proprietarului sau a altei persoane de a distruge vehiculul nu poate conduce in sine la concluzia ca acel vehicul pierde statutul sau de „vehicul” si, prin urmare, evita aceasta obligatie de asigurare. Clasificarea ca „vehicul” si scopul obligatiei de asigurare nu pot fi dependente de asemenea factori subiectivi, intrucat care ar submina predictibilitatea, stabilitatea si continuitatea respectivei obligatii, conformare care este insa necesara pentru a asigura securitatea juridica.
In al doilea rand, Curtea retine ca obligatia, in principiu, de a asigura un vehicul inmatriculat intr-un stat membru si care se afla pe un teren privat si pe care proprietarul sau intentioneaza sa-l distruga, chiar daca, la un moment dat, vehiculul respectiv nu poate fi condus din cauza starii sale tehnice, este necesara, in primul rand, pentru a asigura protectia victimelor accidentelor de circulatie, avand in vedere ca interventia organismului de despagubiri pentru daune materiale sau vatamari corporale cauzate de un vehicul care nu este asigurat este prevazuta numai in cazurile in care existenta asigurarii este obligatorie. Aceasta interpretare garanteaza ca acele victime sunt, in orice caz, compensate, fie de catre asigurator, in baza unui contract incheiat in acest scop, fie de catre organismul de despagubire in cazul in care vehiculul implicat in accident nu a fost asigurat sau in cazul in care vehiculul nu a fost identificat. In al doilea rand, aceasta interpretare asigura cea mai buna conformitate posibila cu obiectivul de garantare a liberei circulatii atat a vehiculelor care in mod normal sunt inmatriculate pe teritoriul Uniunii Europene cat si a persoanelor care calatoresc in acestea. Doar prin asigurarea robustetii protectiei potentialelor victime ale accidentelor de circulatie se poate impune statelor membre sa se abtina de la a verifica in mod sistematic existenta unei asigurari valabile pentru vehiculele care intentioneaza sa intre pe teritoriul lor, aspect esential in garantarea liberei circulatii a vehiculelor si persoanelor.
In al treilea rand, Curtea arata ca, pentru ca un vehicul sa fie scutit de obligatia de asigurare, trebuie retras radiat din circulatie, in conformitate cu normele nationale aplicabile. In timp ce inmatricularea unui vehicul certifica, in principiu, ca acesta este capabil sa fie condus si astfel utilizat ca mijloc de transport, un vehicul inmatriculat poate, in mod obiectiv, sa nu fie in mod definitiv sa fie capabil sa fie condus din cauza starii sale tehnice necorespunzatoare. Constatarea ca un vehicul nu este capabil sa fie condus si si-a pierdut statutul de „vehicul” trebuie, totusi, realizat in mod obiectiv. In aceasta privinta, desi radierea vehiculului poate constitui o astfel de constatare obiectiva, dreptul UE nu stabileste modul in care un vehicul poate fi retras din uz de drept. In consecinta, aceasta retragere poate fi stabilita, in conformitate cu normele nationale aplicabile, altfel decat prin radierea vehiculului in cauza.
Asadar, daca ne-am putea imagina ca un vehicul care nu este in stare de a fi utilizat nu ar avea nevoie de RCA, ne-am insela si ne-am supune riscurilor de a fi sanctionati cu amenda si cu retinerea certificatului de inmatriculare/inregistrare a vehiculului pana la prezentarea documentului privind incheierea asigurarii.
